ICOANA versus NEOPROTESTANŢII sau chipul Lui Hristos în chipul Bisericii Sale

(vă spun de la început că nu am capacităţi de a face o lucrare serioasă, aceasta e doar o încercare de explicare a  fenomenului icoanei în contradicţie cu doctrinele neoprotestante. M-am străduit să plasez toate “argumentele” neoprotestante întâlnite, dacă mai aveţi – puneţi în comentarii, voi încerca împreună cu o echipă să vă răspundem)

Icoanele sunt, probabil, primul lucru pe care nu îl înţeleg neoprotestanţii sau eterodocşii în Ortodoxie.
Sunt, de fapt, două întrebări esenţiale. Prima: „Icoanele nu încalcă voia Domnului?”. A doua: „A poruncit Dumnezeu ca noi să ne facem icoane?”. Vom răspunde întâi la prima, în detalii, pe cât putem, apoi vom răspunde şi la a doua.

(Aici este un slaid la temă: EXPLICAREA_ICOANEI)

De la început vreau să spun că termenul “icoană” poate stârni o mulţime de întrebări. De exemplu, dacă luăm “Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni” – va trebui să vorbim de trei subiecte:  Icoana, cinstirea Maicii Domnului, şi icoanele făcătoare de minuni. De aceea, mai jos vom analiza strict ce se referă la icoană, şi pentru a se efectua o analiză cât mai lucidă, când veţi întâlni termenul de ”icoană”, citiţi ”icoană cu Iisus Hristos”, pentru a nu vă distrage atenţia de la subiect.

I. Pictarea Lui Dumnezeu

Prima întrebare ivită va fi, probabil: “Oare poate fi pictat Dumnezeu?”. O poziţie ortodoxă destul de bună, referitor la pictarea Tatălui o găsiţi pe acest link: http://mihailmaster.wordpress.com/2007/06/22/o-cercetare-a-icoanei-inochentiste-in-lumina-iconografiei-ortodoxe/ . Mulţumim mult autorului. Cât despre pictarea Fiului – suntem de acord că Dumnezeu nu poate fi pictat, dar să nu uităm că însăşi Evangheliile au “pictat” pe Fiul, L-au reprezentat ca om, şi fiecare în felul său, deoarece sunt 4 Evanghelii, nu una. Şi să nu uităm totuşi că icoana are în esenţă predica şi simbolul, mesajul, nu altceva. Nu e imagine artistică, ci o imagine neprihănită.

Cât despre acest fenomen ma amănunţit… el e foarte întâlnit în neoprotestantism de asemenea – filmele cu Hristos, imagini biblice, etc… Iar la primii creştini – amintim că subsolurile romane, unde erau primii creştini, aveau pe pereţi diverse picturi biblice, inclusiv Hristos – despre ele vom pomeni la sfârşitul articolului.

II. Diferenţa dintre icoană şi idol

Aşadar, icoanele încalcă voia lui Dumnezeu, sau nu? Primul argument neoprotestant este porunca a doua din decalog.
Astfel, Dumnezeu porunceşte: „Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a celor ce sunt sus în cer, sau jos pe pământ, sau în apă şi sub pământ. Să, nu te închini lor, nici să le slujeşti, căci Eu Domnul Dumnezeul tău sunt Dumnezeu zelos, Care pedepseşte vina părinţilor în copii până la al treilea şi al patrulea neam pentru cei ce Mă urăsc. Şi Mă milostivesc până la al miilea neam către cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.”
Se accentuiază „Care pedepseşte” şi „Mă milostivesc” – pentru a arăta că idolii nu vor face acest lucru, pentru a arăta că El este singurul Dumnezeu adevărat, şi viu. Iată un exemplu biblic de idol (pentru că asta iubesc neoprotestanţii):
1. Văzând însă poporul că Moise întârzie a se pogorî din munte, s-a adunat la Aaron şi i-a zis: “Scoală şi ne fă dumnezei, care să meargă înaintea noastră, căci cu omul acesta, cu Moise, care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s-a întâmplat”.
2. Iar Aaron le-a zis: “Scoateţi cerceii de aur din urechile femeilor voastre, ale feciorilor voştri şi ale fetelor voastre şi-i aduceţi la mine”.
3. Atunci tot poporul a scos cerceii cei de aur din urechile alor săi şi i-a adus la Aaron.
4. Luându-i din mâinile lor, i-a turnat în tipar şi a făcut din ei un viţel turnat şi l-a cioplit cu dalta. Iar ei au zis: “Iată, Israele, dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului!
5. Văzând aceasta, Aaron a zidit înaintea lui un jertfelnic; şi a strigat Aaron şi a zis: “Mâine este sărbătoarea Domnului!”
(Ieşirea 1)

„Să nu-ţi faci chip cioplit nici vreo înfăţişare a celor ce sunt sus în cer, sau jos pe pământ, sau în apă şi sub pământ”. Totuşi, ce deducem de aici? Că nu trebuie să desenăm păsări? Că nu trebuie să cioplim plante? Că nu trebuie să filmăm animale? Că nu trebuie să facem poze cu oameni? Aceasta e împotriva celor scrise în Scriptură?
În acest caz, toate broşurile, revistele şi filmele de producţie neoprotestantă încalcă grav porunca a doua! Sintagma „chip cioplit” cuprinde şi aceste obiecte: poză, film, pictură, icoană, desen, sculptură, etc… Suntem oare cu toţii păgâni?! Bine, nu vă sinucideţi, diaconul Andrei Kuraev explică această poruncă, prin faptul că ea a fost un vaccin împotriva obiceiului egiptean de facere idolilor. Adică deloc să nu facă niciun chip cioplit, pentru a nu cădea în idolatrie. Astfel încălcând-o, iudeii şi-au cioplit apoi un viţel, căruia i se închinau, sau se închinau altor lucruri cioplite (heruvimilor prezentaţi mai jos, şarpelui de aramă) – prin asta arătându-se că slăbiciunea pentru idoli era foarte mare, cronică poate, şi porunca avea un rost mare anume în acea perioadă, şi cu nuanţă diferită în prezent.
De asemenea, Dumnezeu a dat acele porunci „să nu furi, să nu preacurveşti, să nu ucizi” – închipuindu-le ca pe lucruri negative în esenţă. Adică El – nu a putut să le încalce. Dar dacă analizăm mai atent Biblia, vedem că El a poruncit să se facă „chipuri cioplite”…

Iezchiel 41 : 17-20
“17. Până la înălţimea uşilor, tot peretele, atât la despărţitura cea mai dinăuntru, cât şi la cea mai din afară, de jur împrejur, înăuntru şi pe afară, era împodobit cu chipuri săpate cu anumită măsură;
18. Şi anume, erau săpaţi heruvimi şi palmieri, astfel: între fiecare doi heruvimi un palmier şi fiecare heruvim avea două feţe.
19. Heruvimul într-o parte avea o faţă de om, întoarsă spre un palmier, şi în cealaltă parte avea o faţă de leu, întoarsă spre alt palmier. Aşa erau făcute chipuri în tot templul şi împrejur.
20. De jos până la înălţimea uşilor erau sculptaţi heruvimi şi palmieri ca şi pe pereţii templului.”

Ieşirea 26 : 1
“1. “Cortul însă să-l faci din zece covoare de în răsucit şi de mătase violetă, stacojie şi vişinie; în ţesătura lor să faci chipuri de heruvimi alese cu iscusinţă. “

III Regi 6 : 23-29
“23. Şi a făcut în Sfânta Sfintelor doi heruvimi de lemn de măslin, înalţi de zece coţi.
24. O aripă a heruvimului era de cinci coţi şi cealaltă aripă a heruvimului era tot de cinci coţi. Zece coţi erau de la un vârf al aripilor lui până la vârful celeilalte aripi.
25. Tot de zece coţi era şi celălalt heruvim; amândoi heruvimii aveau aceeaşi măsură şi aceeaşi înfăţişare.
26. Înălţimea unui heruvim era de zece coţi; la fel şi celălalt heruvim.
27. Şi a aşezat el heruvimii la mijloc în partea de la fund a templului. Aripile heruvimilor erau însă întinse; şi atingea aripa unuia un perete şi aripa celuilalt heruvim atingea pe celălalt perete. Iar celelalte aripi ale lor se atingeau în mijlocul templului aripă de aripă.
28. Şi a îmbrăcat el heruvimii cu aur.
29. Pe toţi pereţii templului de jur împrejur, pe dinăuntru şi pe dinafară, a făcut chipuri săpate de heruvimi, de copaci, de finici şi de flori îmbobocite. “

Ieşirea 31:
1. După aceea a grăit Domnul cu Moise şi a zis:
2. “Iată, Eu am rânduit anume pe Beţaleel, fiul lui Uri, fiul lui Or, din seminţia lui Iuda,
3. Şi l-am umplut de duh dumnezeiesc, de înţelepciune, de pricepere, de ştiinţă şi de iscusinţă la tot lucrul,
4. Ca să facă lucruri de aur, de argint şi de aramă, de mătase violetă, stacojie şi vişinie, şi de în răsucit,
5. Să şlefuiască pietre scumpe pentru podoabe şi să sape în lemn tot felul de lucruri.

Ieşirea 26:
1. “Cortul însă să-l faci din zece covoare de în răsucit şi de mătase violetă, stacojie şi vişinie; în ţesătura lor să faci chipuri de heruvimi alese cu iscusinţă”.

De asemenea mai este un caz, curios: Numeri 21 : 8-9
8. Iar Domnul a zis către Moise: “Fă-ţi un şarpe de aramă şi-l pune pe un stâlp; şi de va muşca şarpele pe vreun om, tot cel muşcat care se va uita la el va trăi.
9. Şi a făcut Moise un şarpe de aramă şi l-a pus pe un stâlp; şi când un şarpe muşca vreun om, acesta privea la şarpele cel de aramă şi trăia.

Aşadar, CHIPURILE CIOPLITE se admit, “chipurile cioplite” prin definiţie. Se admit chiar în slujirea lui Dumnezeu. Înseamnă că toată problema e în slujirea către aceste chipuri şi în închinarea – lor. Adică unor lucruri anorganice…
Nu m-ai spunem că această poruncă dată contra viciului din fundul epocii antice, nu poate avea nimic comun cu noi, cei din sec. XXI…
Din câte ştim, în sălile de adunare ale protestanţilor – găsim tot felul de picturi, cruci, etc. Care, după spusele lor „aduc aminte de Dumnezeu”. Aşadar, dacă luăm o icoană ortodoxă şi o punem într-o sală protestantă – ea poate sta acolo, ca „să aducă aminte de ale lui Dumnezeu”. Păi, să ne închipuim că sala dumneavoastră de adunări deja are o icoană ortodoxă, şi nu e nicio problemă în asta.

Citim mai departe: „Să, nu te închini lor, nici să le slujeşti”. – Mi-e foarte interesant cum un om poate sluji unei imagini… Noi am dat definiţia la sintagma ”chip cioplit”, adică poză, statuie, pictură, jucărie de pluş… păi, oare porunca dumnezeiască să interzică închinarea la o jucărie de pluş? hai să fim serioşi… e vorba de idoli, de fantezia evreilor în combinaţie cu egiptenii. Dar mai pe larg despre închinarea la chipuri vom vorbi în ultimul capitol.

La finalul acestuia, prezentăm o definiţe mai clară a idolatrismului, un alt exemplu nou-testamentar, în epistola către Coloseni, a apostolului Pavel: „Drept aceea, omorâţi mădularele voastre, cele pământeşti: desfrânarea, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este închinare la idoli” (Coloseni 3) . Apostolii priveau închinarea la idoli din cu totul altă perspectivă decât neoprotestanţii de astăzi, care privesc numai la aparenţe…

III. Versetele nou-testamentare care “vin în contradicţie cu icoana”.

Unul din versetele biblice invocate este: „Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile cari nu se văd” (Evrei 11:1)
Aici e vorba de credinţă. Protestanţii tot au imagini cu Hristos în broşuri, în filme… cumva, cineva din ei, a strigat: „acesta e Iisus”? Nu cred, Iisus a rămas nevăzut. Să nu uităm, predica, Biblia, este văzută? Astfel sunt şi icoanele, ele predică. Asta e practic, toată misiunea lor, de a predica în imagini. De asemenea, dacă un ateu ar intra într-o Biserică Ortodoxă, el nu ar spune că vede sfinţi şi Hristoşi! Aşadar – ei sunt, evident, nevăzuţi. Trebuie să ai urechi să asculţi şi ochi să vezi, ceea ce e sus. Acest verset este invocat aşadar, pe nedrept, precum orice ortodox ştie că e vorba de icoana cu Hristos, şi nicidecum Hristos însăşi. (Iar cânde se roagă, se roagă lui Hristos însăşi, şi nicidecum icoanei, ceea ce vom analiza un pic mai târziu).

Trecem la un alt verset:
„18. Nimeni să nu vă smulgă biruinţa printr-o prefacută smerenie şi printr-o făţarnică închinare la îngeri, încercând să pătrundă în cele ce n-a văzut, şi îngâmfându-se zadarnic cu închipuirea lui trupească,” (Coloseni 2:17)
Despre îngeri vom vorbi în altă parte. Cât despre îngâmfare, icoanele ortodoxe, în mare parte – se bazează pe simbol, pe mesaj, şi nicidecum pe vreo frumuseţe zadarnică care ar încerca să închipuie adevăratele înfăţişări ale celor cereşti. Ar fi bine să cercetaţi imaginile protestante, ele ar putea fi mai degrabă acuzate de aceasta, pentru că se încearcă desenarea artistică a paradisului, a lui Dumnezeu, care nu o credem la locul ei… Esenţa icoanei este, precum am spus mai sus, de simbol, de predică.
Încă un argument că Ortodoxia nu L-a schimbat pe Hristos cu icoana Lui, este faptul că de fapt… sunt mai multe icoane cu Hristos, foarte multe! Chiar în Biserică dacă veţi intra, veţi vedea că sunt mai multe icoane cu Hristos, şi nu una, ceea ce înseamnă că nu se închină nimeni tablei, care L-ar înlocui pe El.

Un verset curios, prezentat de neoprotestanţi, este: „au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare.” Romani 1:23. În primul rând atunci nu erau icoane în sensul ortodox al cuvântului, ele s-au dezvoltat pe parcurs, trecând etape, de la desenele din catacombele romane (despre care veţi citi mai departe), adică cuvântul se înţelege „reprezentare”, şi nicidecum icoană ortodoxă. La o adică, acea „icoană” seamănă cu omul muritor. Despre icoana ortodoxă însă, se spune că „reprezintă” omul muritor, pentru că „seamănă” de fapt, cu un portret, dar de reprezentat, nu reprezintă „omul muritor” – ci pe Hristos, de exemplu. Cât despre dobitoace şi târâtoare – nici vorbă să fi întâlnit în Biserică, de aici deducem că „icoanele” pomenite în versetul de mai sus, sunt altă treabă. Şi după cum ştiţi deja, slava Dumnezeului nemuritor a rămas întru ale Sale, icoana e pentru predică, precum însăşi Evangheliile sunt icoane. Sunt lucruri frământate de om (sunt totuşi 4 Evanghelii!), transmise tot de om – prin Duh. Şi, nimeni, dar absolut nimeni nu a spus că în icoană se vede slava Lui Dumnezeu. Totul rămâne la predică. Iar „slava” dacă şi e reprezentată – e reprezentată simbolic, cu nuanţă aurie, caldă, de rugăciune. În orice caz – nu fac mai mult decât cuvintele evanghelice. Ea nicidecum nu înlocuieşte harul primit în suflet, în urma rugăciunii, de către creştinii care se roagă.

Unii ajung până a acuza icoanele prin asemenea citate: Faptele Sfinţilor Apostoli Cap. 19 „Şi auzind ei şi umplându-se de mânie, strigau zicând: Mare este Artemisa efesenilor! Şi cunoscând ei că este iudeu, toţi într-un glas au strigat aproape două ceasuri: Mare este Artemisa efesenilor! Iar secretarul, potolind mulţimea, a zis: Bărbaţi efeseni, cine este, între oameni, care să nu ştie că cetatea efesenilor este păzitoarea templului Artemisei celei mari şi a statuii ei, căzută din cer?” Argumentul protestant – „păi iată, ei ştiiau că statuia e din cer, ei ştiiau că statuia nu era zeiţa însăşi, şi închinarea la statuia ei – este ceva negativ”. Ce să vă spun – în primul rând dacă privim în context, ne convingem că statuia a căzut din cer, numai în opinia păgânilor. Şi apropo, însăşi termenul de „zeiţă” este rădăcina idolului, care e împotriva lui Dumnezeu. Cel puţin eu, nu am găsit nici întro Biserică „icoana zeiţei cutare”…

Versete curioase: „Dar vine ceasul şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători îşi doreşte. Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să i se închine în duh şi în adevăr.” (Ioan 4 : 23-24). Până la urmă, închinarea la Tatăl se face fără icoane, permanent, oriunde – aşa învaţă sfinţii părinţi, aşa e ortodoxeşte – precum a spus Pavel: “Rugaţi-vă neîncetat”. Totuşi, să analizăm: e corect ca închinarea să fie „în duh şi în adevăr”. Să supunem textul unei mici operaţii – să îl creăm în sensul opus, celor ce scrie acolo. Primim: „în trup şi în minciună”, ceea ce nu se potriveşte cu icoanele. Iar dacă am lua închinarea de atunci a iudeilor, trebuie să privim ceea ce e în versetul anterior, şi găsim: „Părinţii noştri s-au închinat pe acest munte, iar voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm”, aici, ca o închinare „în duh” – reiese „oriunde”, cu sufletul, cu cugetul. Închinarea în duh şi în adevăr e în duh şi în adevăr. Oricum se face închinare în duh (cuget) şi în adevăr (sinceritate), dacă am admite şi icoana. Care de altfel, e predică ochilor şi sufletului nostru, predică evanghelică. Canoanele ortodoxe referitoare la icoană, nu obligă pe nimeni să le aibă, ci obligă să le admită ca fiind un lucru care nu încalcă nicio poruncă.

Până la urmă, neoprotestanţii ajung până a invoca acest verset: „Matei 18:20 “Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor””. Ceea ce spun neoprotestanţii este că: „Dacă Hristos e între noi, atunci nu avem nevoie de icoane”. Însă, dacă Hristos este prezent acolo, asta nu înseamnă că trebuie limitată predica. Mulţi, foarte mulţi spun că pe Dumnezeu trebuie să îl ai în inimă – ci nu să ai împrejur tot felul de icoane, însă după cum arată viaţa, anume cei mai  înduhovniciţi vor o apropiere cât mai mare de lucrurile sfinte, îşi doresc cât mai multe icoane împrejur, care să le aducă aminte de Dumnezeu, pentru că cel care Îl iubeşte, îi caută mereu apropierea. De aceea poate, la creştinii cei mai vrednici, chiliile sau camerile sunt pline de icoane.

IV. Icoanele făcătoare de minuni

O temă aparte sunt icoanele făcătoare de minuni… În primul rând sunt două căi prin care aceste icoane sunt făcătoare de minuni. Prima: ele miruiesc, diferite fenoneme se întâmplă în prezenţa lor. A doua: pe calea rugăciunii, grabnic se împlineşte ceea ce omul a rugat. Despre împlinirea grabnică – de ce Dumnezeu să nu sporească credinţa lor prin împlinirea grabnică a unor rugăciuni? De ce să nu ajute pe oameni, cu ajutorul rugăciunii lor? Până la urmă asta le sporeşte credinţa, sau icoana e astfel pictată încât izvorăşte o rugăciune mai aprinsă, în inima creştinului. Cât despre „cum poate să ajute o bucată de lemn”, iată ce întrebare punem noi, la rândul nostru: Cum poate să ajute o bucată de haină? „Încât şi peste cei ce erau bolnavi se puneau ştergare sau şorţuri purtate de Pavel, şi bolile se depărtau de ei, iar duhurile cele rele ieşeau din ei.” (Fapte 19:12). Meditaţi atent aici, un asemenea caz este valabil şi cu hainele lui Hristos, dacă tot faceţi studiu biblic… (Imaginaţi-vă cât de „creştini” aţi fi fost în cazul când apostolul ar fi uitat să scrie acest amănunt în lucrarea sa…!).
Aşadar, Dumnezeu îşi arată puterea şi mila, inclusiv prin anumite obiecte. (Nu uitaţi de şarpele de aramă din Vechiul Testament, sau de trupul regelui Elisei). Efectele acestor minuni? Oamenii cred, şi crezând… ştiţi deja ce urmează. Iar dacă vine vorba de false minuni – oamenii merg la preoţi, mai întreabă, şi ei îi călăuzesc spre lumină, şi descoperă împreună dacă e minune ori ba… În orice caz – preoţii îi întorc la smerenie şi la frică de Dumnezeu, de obicei, ci nu îi îndeamnă să alerge cu limba scoasă după minuni.
Până la urmă, oamenii văzând minuni dumnezeieşti prin obiecte, – ei oricum oamenii se îndreaptă spre creştinism, dacă îi ajută agheazma, lucruri sfinţite, mirul, sau dacă văd cum miruieşte o icoană.

V. Icoana lui antihrist

Ceea ce pune în nedumerire, mai este şi afirmaţia despre icoana lui antihrist, din Apocalipsă. Cică de ce să faci icoane, că posibil îţi vei face icoana Fiarei.
În primul rând, „icoană” înseamnă şi purşisimplu „imagine”, adică poate fi vorba de o fotografie, de ecranul de la televizor, de monitor, etc… În al doilea rând – toate icoanele ortodoxe se fac după anumite canoane. Şi, la o adică, în Biserică – se pictează pe icoane sfinţii care… au decedat. Iar Fiara – va avea icoană în timpul vieţii sale.

VI. A poruncit Dumnezeu să facem icoane? De ce avem nevoie de ele?

Întrebarea a doua, era: „A poruncit Dumnezeu să facem icoane?”. Ce să vă spun, icoanele au apărut pe cale firească, ca un suport. Multe lucruri sunt şi la neoprotestanţi, cum ar fi aceleaşi picturi, dar ele nu au suport biblic, aceleaşi predici specifice, aceleaşi metode de studiere. Adică Biserica adevărată, de la început, a cunoscut evident anumite evoluţii, creînd în jurul ei o civilizaţie, spre propriul bine. Însăşi caracterul epistolar al Noului Testament vorbeşte nu de o Lege fixă respectată punct cu punct, ci de Duhul care trăieşte în creştini, şi îi călăuzeşte.

La o adică, închipuiţivă că sala dumneavoastră de rugăciuni e plină de picturi sataniste. Cum consideraţi, ea devine un mediu favorabil pentru rugăciune? Nu. Ea devine o sală favorabilă pentru gânduri şi acţiuni sataniste. Dacă punem în sala dumneavoastră de rugăciuni, chipuri care aduc aminte de Hristos, ea va deveni un mediu favorabil pentru rugăciune? Gândiţi singuri.

VII. Închinarea la chipuri

Să trecem aşadar, la subiectul închinării la chipuri. Voi da trei exemple. Două, luate de la diaconul Andrei Kuraev.
Aşadar, să ne închipuim că dumneavoastră, aţi rămas singur acasă pentru o săptămână. Soţia dumneavoastră a plecat într-o deplasare. Şi iată, cuprinzându-vă dorul, aţi găsit fotografia ei, într-un sertar. Aţi privito atent, şi… aţi apropiato de buze, aţi sărutato… asta într-un moment plin de dragoste… Păi iată, dacă în acel moment ar intra mama soacră, şi ar spune: „Măi tălălău, tu o traduci pe fiica mea cu o fotografie?! Gata, mâine divorţaţi!”. Dumneavoastră cum aţi privio pe mama soacră? I-aţi arăta un semn de nedumerire… precum şi ortodocşii vă arată vouă atunci când le faceţi asemnea filosofii. Iar dacă luăm trăsăturile fizice ale celor care sunt pictaţi pe icoane – da, ele pot fi diferite, dar ele sunt lipsite de importanţă pentru creştin. Din Scriptură ştim că Hristos s-a întrupat în om. Aşadar, asta şi se pictează pe icoană – un om. La trăsăturile sale fizice – nu se atrage multă atenţie, adică foarte puţină, să arate ca un iudeu din acele vremuri, să aibă crucea pe aură, şi Evanghelia în mână.
Astfel, dacă consideraţi că în Ortodoxie e întradevăr închinarea la „chipuri cioplite”, Andrei Kuraev vă face o propunere foarte reuşită: Mergeţi în cel mai sărac sat, în cea mai părăsită Biserică, şi întrebaţi de cea mai părăsită babă, care se închină la icoană: „Matale te închini lemnului sau lui Hristos? Matale aştepţi ajutor de la Mântuitorul sau de la pictura asta? Matale te rogi acum lui Hristos sau unui chip cioplit?” şi ea vă va răspunde: „lui Hristos”. Pentru că, până la urmă, contează ce fac cu adevărat ortodocşii, nu ceea ce li se năzare protestanţilor.
Şi, în sfârşit, al treilea exemplu (cam straniu e, dar ce să-i faci), din care vom învăţa cât de exact trebuiesc interpretate cuvintele biblice.
Hristos a spus: „Aţi auzit că s-a zis celor de demult: “Să nu săvârşeşti adulter”. Eu însă vă spun vouă: Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui”. Corect, da? Corect.
Am… o întrebare mai discretă… voi, protestanţii, agreaţi pornografia? Nu? De ce? Eu, în locul vostru… aş fi fost mai isteţ… De cum m-aş fi convertit la baptism sau la altceva, deodată era să-mi cumpăr toate revistele pornografice… Şi… dacă venea cumva Sfântul Petru la mine, să-mi spună „Măi, de ce săvârşeşti adulter?” Eu i-aş fi răspuns „Mă, eu sunt baptist şi fac studiu biblic şi ştiu Biblia mai bine ca matale! Iisus a spus să nu privim la femei, iar asta nu e femeie! Asta e un chip cioplit mort şi fără valoare al unei femei! Eu privesc la un chip cioplit ci nu la o femeie! Aşadar – păcat nu am, nu fac adulter!”. Şi în acelaşi timp adulterul din inima mea era să-mi răpească sufletul în iad… Şi precum în exemplul cu fotografiile pornografice, zadarnic numim „chipul cioplit” – mort, şi zadarnic apelăm la cuvântul „femeie”, tot astfel zadarnic se apelează la sintagma „chip cioplit” cu referire la icoană, în porunca a II-ua. Pentru că icoana, săvârşeşte în inimă – rugăciune, predicând pe Hristos.

VIII. Dezbatere improvizată

Unii isteţi aduc argumente „filosofice”. Iată o mică dezbatere improvizată, pe această temă.
- Noi nu ştim cum arăta Hristos. Şi pictându-L – dacă îl pictăm greşit, ce va fi oare atunci?!
- Dar oare Evanghelia nu ni-L prezintă pe Hristos ca pe un om?
- Da! Atunci nu are nicio importanţă cum arată Hristos!
- Aşa e, deci nu contează ce faţă de om va purta pe icoană. Căci icoana ce e – portretul robot al lui Hristos? E document istoric asupra trăsăturilor Sale trupeşti? Oamenii privesc icoanele pentru a se dumiri cum arăta El după chip?! Icoana e o predică în care trăsăturile umane ale lui Hristos – nu au practic nicio importanţă. Precum e şi în Evanghelie. Se pictează un chip de om, aura ce o are, o cruce pe fundal, Evanghelia în mână, lucruri simbolice, practic nicio deosebire de Evanghelie, doar că în imagini.
- Dar oare băgându-ne în minte cum arată Hristos, nu ne facem noi un chip cioplit?
- Ce aveţi în vedere?
- Că îl înlocuim pe Hristosul viu printr-un chip.
- Evanghelia tot e chip de litere. La o adică – când va fi venirea Sa a doua – preoţii doar nu vor compara trăsăturile Lui Mesia – cu chipul de pe icoană! Asta ar fi culmea prostiei, mai ales pentru că sunt multe şi diferite icoane cu Hristos! Repet – nu ne facem chip cioplit – deoarece esenţa Lui Hristos nu constă în trăsăturile sale fizice, care vă deranjează în icoană, ci trăsătura divină, care e reprezentată prin simbol, esenţa evanghelică. Cât despre înlocuirea Hristosului viu – e o înşelare. Evangheliile, patru la număr, tot zugrăvesc, fiecare după evanghelistul ei: Ioan, sau Luca, sau Marcu, sau Matei, dar nu au niciun păcat.
- Dar de ce are nevoie un creştin de pictura Lui Hristos?
- Necesitatea acestor picturi… bine, facem abstracţie de faptul că aveţi şi voi picturi. Nu vă faceţi mai catolici decât papa. În catacombele romane, din primele veacuri ale creştinismului, găsim reprezentări scripturistice – grafice.

IX. Primele icoane

Iată un fragment de ÎPS Ioan Ploscaru: „Istoricul De Rosi, în cartea sa Roma subterană, arată că acestea erau galerii lungi şi întortocheate, unde creştinii se ascundeau de păgâni pentru a sluji Sfintele Taine. În timpul persecuţiilor, catacombele deveniră un adevărat oraş subteran. După eliberarea Bisericii de către Constantin cel Mare, catacombele au fost uitate şi nu s-au descoperit decât în secolul trecut.
În aceste catacombe creştinii au sculptat sau pictat şase feluri de icoane:
a) Icoane care reprezentau persoane sau simboluri ale credinţei; de exemplu: ancora închipuia speranţa; mielul, imaginea lui Cristos (Ioan 1,29); porumbelul închipuia pe Sfântul Duh; peştele îl reprezenta tot pe Cristos. În greceşte cuvântul peşte este format din iniţialele numelui lui Cristos (Hristos): ICHTHYS =Jesus CHristus THeou Uior (sau Yor) Soter (Isus Cristos Fiul lui Dumnezeu Răscumpărătorul). De aceea, în vechime, imaginea peştelui simboliza numele lui Cristos.
b) În catacombe mai sunt icoane care reprezintă parabolele Mântuitorului şi figurile cu care el însuşi s-a asemănat: Viţa (Ioan 15,1-6); Păstorul cel bun (Ioan 10,11) etc;
c) Pe pereţi sunt pictate icoane biblice din Vechiul Testament: Noe în corabie, Tinerii din Babilon în groapa leilor, Moise etc;
d) Sunt icoane ale Mântuitorului, ale Preacuratei şi ale Sfinţilor;
e) Scene din vieţile sfinţilor;
f) Subiecte liturgice: Botezul, Cina cea de Taină etc. Unele din aceste icoane sunt chiar din timpul Apostolilor, altele din timpul persecuţiilor ulterioare.” (Casa de Editură Viaţa Creştină, site-ul www.profamilia.ro).
Cine are urechi de auzit – a auzit. Şi cine are ochi de văzut – a văzut. Pentru generalizare, repet: Icoana este o predică în imagini, care îl ajută pe creştin în rugăciune.

X. Vă aşteptăm în Biserică

Apropo, sălile voastre sunt pline de cruci, de cruci frumos amenajate… în scurt timp, precum au apărut la Lutheranii din Germania, aşa vor apărea şi la voi, Hristoşi zugrăviţi pe acele cruci. Şi la început numai vă vor aduce aminte de Hristos. Apoi, copiii voştri vor privi la ele, şi vor începe fiorii rugăciunii, având ochii pe ele. Femeile voastre, le vor săruta, şi vor fi sigure că sărută pe Hristos, ele, în inima lor, lăuntrică. Şi voi, veţi privi altfel la chipul lui Hristos, la chipul Bisericii Sale.

(o lucrare mult mai serioasă, deja pentru “iniţializaţi”: http://www.crestinortodox.ro/Alte-articole/Icoanele_in_cultul_ortodox-254-20025.html ).

Dumnezeu să ne ajute!